De ce visăm la zăpadă vara și la soare iarna?
Descoperiți de ce suntem mereu nemulțumiți de vreme, tânjind după răcoare în toiul verii și după căldură în mijlocul iernii. O explorare amuzantă a psihologiei umane și a relației noastre complicate cu natura.
Ah, natura umană! Ce creație fascinantă și paradoxală. Suntem acea specie unică care a cucerit junglele, a escaladat munții, a explorat adâncurile oceanelor și chiar a pășit pe Lună. Și totuși, parcă nimic nu ne mulțumește pe deplin. Mai ales când vine vorba de vreme.
Vara: Topindu-ne de dor după iarnă
Iată-ne în mijlocul verii. Soarele strălucește cu putere, asfaltul e atât de fierbinte încât ai putea prăji un ou pe el (deși nu recomandăm să încercați asta acasă), iar noi? Noi visăm la zăpadă, la schiuri și la ceaiuri fierbinți lângă șemineu.
"Of, ce-aș da pentru puțină răcoare," oftăm, în timp ce ventilatorul se străduiește eroic să împrăștie aerul fierbinte prin cameră. Visăm la acele zile de iarnă când puteam purta haine în straturi, fără să arătăm ca niște mici furnale ambulante.
Iarna: Nostalgia după zilele toride de vară
Dar iată că dorința ni se îndeplinește! Vine iarna, cu tot cu furtunile ei de zăpadă și temperaturile glaciale. Și ghici ce? Acum tânjim după căldura verii.
În timp ce dezghețăm parbrizul mașinii pentru a cincea oară în aceeași zi, ne amintim cu nostalgie de acele seri de vară când puteam sta pe terasă până târziu, savurând o băutură rece. "Ce n-aș da pentru puțină căldură," murmurăm, în timp ce ne luptăm să ne menținem echilibrul pe trotuarele înghețate.
Ce se ascunde în spatele acestei nemulțumiri perpetue?
- Sindromul ierbii mai verzi: Se pare că suntem programați să credem că ce nu avem în prezent e mai bun decât ce avem. E ca și cum am avea un buton intern de "nu e bine" care se activează automat, indiferent de situație.
- Adaptabilitatea noastră: Ironic, tocmai capacitatea noastră de adaptare ne face să uităm rapid cât de neplăcută era situația anterioară. E ca și cum creierul nostru ar avea o memorie selectivă, păstrând doar amintirile plăcute și ștergându-le convenabil pe cele neplăcute.
- Nevoia de control: Vremea e unul dintre puținele lucruri asupra cărora nu avem control. Și asta ne frustrează. Dacă am putea controla vremea, probabil am crea un ciclu infinit de schimbări, doar pentru că... putem.
- Dorința de noutate: Ca specie, suntem atrași de nou și de schimbare. Monotonia ne plictisește, chiar și atunci când e vorba de vreme perfectă.
- Tendința de a dramatiza: Să recunoaștem, ne place să ne plângem. E aproape un sport național în multe culturi. Și ce subiect mai bun de plângere decât vremea, care e mereu prea ceva: prea cald, prea rece, prea umed, prea uscat?
Concluzie: Frumusețea imperfecțiunii
Poate că această nemulțumire perpetuă nu e chiar atât de rea. Ne ține în mișcare, ne face să apreciem (chiar dacă pentru scurt timp) schimbările și ne oferă un subiect inepuizabil de conversație cu străinii în lift.
Următoarea dată când vă treziți bombănind despre vreme, zâmbiți. E doar un semn că sunteți profund umani, cu toate contradicțiile și dorințele schimbătoare care vin la pachet.
Și cine știe? Poate într-o zi vom ajunge pe o planetă cu climă perfect controlată. Dar până atunci, haideți să savurăm acest dans etern între "prea cald" și "prea rece". Pentru că, la urma urmei, ce ar fi viața fără puțină dramă meteorologică?
Photo de Dino Reichmuth sur Unsplash
Fii mereu cu un pas înainte! Abonează-te la pagina noastră de Facebook.
